Aspecte esențiale în Managementul Brandului Personal

10 aprilie 2018

Am înțeles de timpuriu, că antrenamentul pe care îl ofer managerilor seniori și antreprenorilor în public speaking se leagă strâns de o nevoie a profesioniștilor mult mai amplă și anume aceea de a-și face cunoscută expertiza, valorile, pasiunile și nu în ultimul rând ceea ce îi diferențiază ca profesioniști în piață! Am intuit că a învața să vorbești bine și eficient în public, a folosi eficient social media și alte instrumente –  nu e suficient pentru a-ți construi un brand personal autentic, ci e nevoie de mult mai mult de atat –  în primul rand, e nevoie de o strategie coerentă!

Am realizat, de asemenea, că e nevoie să mă instruiesc cu cei mai buni din lume în personal branding, pentru a găsi cele mai bune strategii, atât pentru clienții mei dar și pentru mine personal – eu insămi parcurgând o tranziție de la corporate la antreprenoriat în ultimii ani și lovindu-mă de provocările construirii unui brand personal autentic. Uite așa, în 2015, am adăugat expertizei mele și certificarea ca strateg în personal branding și mă bucur să descopăr cum teoria se poate îmbina atât de frumos și eficient cu practica.

Așadar, pentru a-ți construi un brand personal autentic, nu face eroarea pe care o fac mare parte din profesioniștii locali: aceea de a comunica pe toate canalele, tuturor, orice – ”ca să fie” , fără o strategie și fără o aliniere la o misiune personală, fără a targeta un anumit profil de clienți utili business-ului tău.

Înainte de orice proces de personal branding, ai nevoie în primul rând să te cunoști bine pe tine însuți, să înțelegi care e valoarea pe care tu o poți aduce prin ceea ce faci, să iți clarifici propria misiune și abia apoi să începi să te gândești la cum o vei comunica și prin ce canale potrivite – clienților țintă. Da, da – acelor tipologii de clienți ce sunt interesanți pentru tine și nu ”mass communication”.

Așadar, dacă îți surâde ideea de a face acel pas în față și a arăta lumii cum poți face diferența, bravo! Mă bucur! Iată câteva sugestii ce sper să îți fie de folos:

1) Înainte de orice crezi că ar trebui să faci pentru a-ți cultiva brandul personal (logo, vizuale, prezență pe social media etc) ai nevoie să sapi acolo în interiorul tău printr-un proces eficient de introspectie pe care îl poți face fie punându-ți singur niște întrebări esențiale, fie apelând la prieteni, mentori sau un coach care să te ajute cu acest proces. Scopul acestui proces este să te ajute să înțelegi ce oferi tu de fapt diferit într-o piață plină poate de profesioniști care fac/livrează același lucru ca și tine? Așadar, uită-te adânc și onest acolo înăuntrul tău și dă-ți răspunsuri la întrebări pe care poate nu ți le-ai mai pus de mult…

2) Ce pasiuni ai? Care sunt acele subiecte despre care ai vorbi la nesfârșit? Care sunt aspectele muncii tale actuale care îți plac foarte mult?

3) Ce talente speciale consideri ca te diferențiaza de alți profesioniști care operează în același domeniu ca și tine?

4) Care sunt principiile și valorile care-ți guvernează viața? Care ar fi situațiile care te-ar scoate din sărite pentru că încalcă valorile pe baza cărora funcționezi?

5) Rolul tău în umanitate: Da, poate că sună idealist, însă ceea ce faci ar fi bine să se conecteze cumva cu modul în care tu personal vrei să îți aduci contribuția în lume dincolo de evoluția carierei tale. Așadar, dacă ar fi să-ți definești propria misiune a brandului tău personal, care ar fi aceea? Care este visul tău?

De abia o data clarificate aceste aspecte, poți trece mai departe la strategia de comunicare a brandului tău personal, care implică o serie de canale adaptate serviciilor pe care le oferi și audienței tale țintă. Căci până la urmă, în fiecare din noi zace un diamant neșlefuit, întâi trebuie să-l descoperim, apoi să-l lustruim și apoi să-l arătăm lumii în toată strălucirea sa – din unghiul cel mai avantajos cu putință.

 

Autor: Amalia Sterescu

Personal Branding Strategist

Cum te putem ajuta

CEO Executive Branding

Leadership Branding

Team
Branding

Online reputation management

Employee
Branding

Solopreneurs/ Entrepreneurs Branding

Amalia - Keynote speaker

Te vreau la evenimentul meu